Rîşcani Ştiri Wednesday, 2024-04-24, 14.46.53
Welcome Guest | RSS
Meniu

Căutare

Categorii
Religie [4]
Social [6]
Cultură [2]
Medicină [0]
Politic [7]
Ştiri [1]
Agrocultură [0]

Presa din RM
  • Duminica Poporului
  • Flux
  • Timpul
  • Vocea Basarabiei
  • Ştiri Locale
  • Ştiri Ortodoxe
  • Anti Media

  • Tag-uri

    Login form

    Main » 2010 » September » 27 » Dinamizarea vieţii comunitare prin implicarea tinerilor în politică
    15.56.46
    Dinamizarea vieţii comunitare prin implicarea tinerilor în politică

    Interviu cu Denis Ţurcanu, Consilier PPCD în cadrul Consiliului local din or. Rîşcani, Director al Centrului de Resurse şi Asigurarea Durabilităţii Investiţiilor din cadrul Consiliului Raional Rîşcani.

    R.Ş.: Ţurcanu, în calitatea dumneavoastră de consilier local în Consiliul Local Rîşcani activaţi de mai bine de trei ani. Cum apreciaţi starea de lucruri din oraşul Rîşcani pe parcursul acestei perioade?

    - Întradevăr activez mai bine de 3 ani în cadrul Consiliului local orăşenesc, am mai activat pînă acum olună şi în calitate de consilier raional Rîşcani. Mi-aş dori astăzi să spun că raionul Rîşcani a cunoscut o dezvoltare continuă, cu politici publice sănătoase, urmînd un plan concret de dezvoltare. Din păcate, constat cu îngrijorare, că starea lucrurilor în această perioadă s-a înrăutăţit constant.  Simptomele acestei stări de lucruri pot fi resimţite analizînd indicii sociali precum natalitatea scăzută şi rata morbidităţii foarte ridicată, scade numărul căsătoriilor şi creşte cel al divorţurilor, criminalitatea şi corupţia au devenit deja elemente banale ale vieţii de zi cu zi, tinerii pleacă din comunitate, în multe sate pentru prima dată nu vom mai avea clasa întîia, nu există nici susţinere pentru tinerele familii care ar dori să rămînă aici, nici politici publice pentru o administrare eficientă a banilor publici.

    R.Ş.: Fiind reprezentant al unei formaţiuni de opoziţie în cadrul Consiliului local, ce proiecte aţi reuşit să implementaţi?

    - Deşi aflaţi în opoziţie, am reuşit totuşi să ne implicăm activ în soluţionarea problemelor cu care se confruntă comunitatea. În primul rînd aş putea aminti despre contribuţia noastră la implementarea proiectului de reconstrucţie a apeductului din localitate implementat în 2006. De asemenea am reusit să convingem colegii din consiliul local să redericţionăm surse financiare la reparaţia mai multor străzi din or. Rîşcani. Cu regret, în urma haosului politic din cadrul consiliului local, au fost stopate o parte din lucrări, din motive neîntemeiate de către puterea executivă.

    R.Ş.: Cum credeţi, alegătorul de rînd este preocupat de dezvoltarea localităţii? Există un proiect de dezvoltare a localităţii?

    - Alegătorii de rînd sunt preocupaţi mai mult de problemele cotidiene, din ce surse să achite taxele pentru servicii, cu ce să hrănească copii, cu ce să le asigure un viitor decent. Din păcate, nici autorităţile nu au un proiect clar după care ar trebui să se dezvolte oraşul şi să devină atractiv pentru tineri. Am venit cu mai multe demersuri în cadrul dezbaterilor din Consiliu privind îmbunătăţirea calităţii managementului administraţiei publice şi cheltuirii banilor publici, propuneri concrete de a soluţiona problemele de salubrizare a oraşului, fiind membru în cadrul comisiei de specialitate pentru amenajarea teritoriului, sau cu politici de susţinere a tinerelor familii. Autorităţile au fost mereu mai mult preocupate de bătăliile electorale decît de dezvoltarea localităţii. Lipsa de profesionişti, corupţia, dezamăgirile permanente în forţele politice macină astăzi societatea noastră.

    R.Ş.: Vorbiţi despre atractivitate, dar din păcate, tinerii preferă munca peste hotarele ţării sau în cel mai bun caz pleacă să caute condiţii mai bune în capitala statului. La ce vă referiţi concret cînd vorbiţi despre dezvoltarea de viitor a or. Rîşcani?

    - Avem o echipă bine pregătită şi dispunem de suportul profesionist necesar în vederea construirii unui oraş cu o infrastructură de tip european dar şi construcţia unei societăţi morale şi active. Oportunităţi pentru locuri de trai prin redistribuirea efecientă a terenurilor pentru construţii în baza unor planuri concrete de dezvoltare a localităţilor, locuri de muncă, amenajarea oraşului şi întreţinerea la nivel înalt a gospodăriei comunale, amenajarea în concordanţă cu standardele moderna a peţii agricole şi crearea opurtunităţilor de realizare a producţiei ecologic pure, dezvoltarea serviciilor prin reorganizarea întreprinderilor municipale, atragerea investiţiilor în localitate prin crearea condiţiilor favorabile pentru potenţialii investitori, dezvoltarea industrială prin încurajarea înfiinţării parcuri industriale.

    R.Ş.: Actualmente, Consiliul local Rîşcani este practic nefuncţional. Care este cauza acestui fapt? Cine este de vină?

    - Consiliul local nu s-a întrunit în şedinţă deja de cîteva luni. Problema care stă la mijloc este disputa privind demontarea monumentului lui Lenin. Din punct de vedere juridic, acest monument al trecutului nostru nefast, nu există. El a fost odată demontat prin Hotărîre de Guvern la începutul anilor 90. Ulterior PPCD s-a opus tentativei de reinstalare prin demersurile sale către consiliul local şi proteste stradale încă în anul 2003. Autorităţile au neglijat nu doar miile de iscălituri ale locuitorilor, dar au încălcat toate legile posibile ce ţin de instalarea unor monumente dar şi a legilor administraţiei publice locale de atunci. La iniţiativa mai multor consilieri, s-a propus majorităţii comuniste de a demonta şi reamplasa monumentul. PPCD pledează pentru instalarea monumentului Boierului Rîşcanu în centrul oraşului care îi poartă numele. Credem că merită aceasta. Din această cauză, comuniştii boicotează şedinţele consiliului local în detrimentul soluţionării problemelor comunităţii. În această perioadă de haos politic la nivel local sau acumulat zeci de probleme care necesită o rezolvare urgentă cum ar fi: alocarea terenurilor pentru construcţia caselor atribuite tinerilor familii care aşteaptă din primăvară să-şi înceapă construcţia caselor de locuit, avem o familie social–vulnerabilă ce nu dispune de spaţiu de locuit şi aşteaptă de luni de zile un ajutor din partea consiliului local, sunt necesare modificări în bugetul local pentru a asugura localitatea cu mijloace necesare pentru necesităţile stringente etc.

    R.Ş.: Dar dumneavoastră sau partidul care îl reprezentaţi ce soluţii are pentru depăşirea acestui blocaj?

    - Am încercat de mai multe ori să gasim o cale de compromis, însă a fost în zădar. O cale ar fi demontarea monumentului fără nici un fel de dialog cu alte formaţiuni politice. Desigur că sunt mulţi locuitori nostalgici după vechiul sistem. Dar sunt şi mai mulţi care sunt dornici de o schimbare radicală în comunitate, iar schimbările, de obicei, se manifestă şi la nivel simbolic. Liderii locali ai PCRM categoric refuză să meargă la un dialog constructiv pentru depăşirea crizei politice locale pentru a debloca activitate administraţiei publice locale, dorind dizolvarea consiliului orăşenesc practic la jumătate de an înaintea alegerilor locale generale, consider ca este o absurditate de a alege un consiliu pentru două şedinţe.

    R.Ş.: În acest context, suntem curioşi să aflăm ce soluţie poate exista pentru a împăca atît nostalgicii după vechiul sistem cît şi adepţii noului sistem democratic?

    - Vorbind despre sisteme, nu pot să nu amintesc despre dialectica lui Hegel. Cred că atît cei din vechiul sistem cît şi adepţii noului sistem democratic au dreptate în viziunile lor luaţi în particular, dar nici unul nu are dreptate per ansamblu. Abordarea sistemică şi construcţia unor sisteme care au la bază idealizarea unor modele, mereu va reprezenta un pericol pentru a aluneca spre nedreptăţi şi inechitate socială.

    - Considerăm că atît vechea clasă politică cît şi politicienii mai noi reprezintă doar baza pentru o a treia cale care trebuie construită în viitor. Republica Moldova are nevoie de această cale şi depăşind excesele, trebuie să păşim atent spre edificarea statului Republica Moldova şi creînd condiţii atît materiale cît şi spirituale pentru cetăţenii noştri.

    R.Ş.: În calitatea dumneavoastră de consilier dar şi de Director al Centrului de Resurse pentru Asigurarea Durabilităţii Investiţiilor din cadrul Consiliului Raional Rîşcani, vă intersectaţi zilnic cu foarte multă lume, cu problemele cu care se confruntă. Cum credeţi, care sunt aşteptările alegătorilor? Cum văd ei viitorul Republicii Moldova, viaţa comunitară?

    - Viitorul Republicii Moldova va depinde în mare măsură de contextul geopolitic şi mai puţin de factorii interni. Cum văd alegătorii viitorul RM? Probabil ne putem da seama după numărul celor plecaţi peste hotare – unul nu prea optimist. Totuşi aflîndu-mă în mijlocul tinerilor, cadrelor didactice, feţelor bisericeşti am observat o rîvnă pentru renaşterea tradiţiilor noastre strămoşeşti care vin ca un ultim colac de salvare pentru poporul nostru. Tot mai multă lume se arată nemulţumită de o modernizare anacronică şi în dezechilibru cu starea de fapt a poporului nostru. Legi artificiale, politici publice nesănătoase sau lipsa acestora. Desigur că se pot face multe lucruri cu cetăţenii, însă mereu este nevoie de un mobil care să dea tonul schimbării. Un rol important în refacerea statului nostru, incontestabil, îl va avea Biserica Ortodoxă.

    R.Ş.: Aţi vorbit mai sus de Biserica Ortodoxă, care este poziţia dumneavoastră despre relaţia Biserică-Stat?

    - Raportul dintre Biserică şi Stat trebuie să fie unul de colaborare. Nu putem vorbi de subordonare sau concurenţă. Orice creştin ortodox crede în mîntuirea sufletului. Aceasta se poate realiza doar prin Biserica vie a lui Hristos. Statul ca forma lumească de organizare are menirea să asigure condiţii pentru cetăţenii săi, astfel ca avînd un trai decent, stabilitate şi o viaţă armonioasă să se preocupe şi de dimensiunea spirituală a vieţii sale. Important este de a găsi principiul care ar asigura echilibrul de colaborare a Bisericii şi Statului şi ne putem inspira din modelele istorice ale trecutului unde principiul simfoniei puterilor poate deveni liantul care va întări şi asigura viitorul statului pe care ne propunem să-l construim.

    R.Ş.: Nu pot să nu vă întreb, ce părere aveţi despre introducerea religiei în programul educaţional?

    Republica Moldova nu trebuie să inventeze bicicleta nici în acest caz. Vecinul nostru imediat, România are deja experienţa în implementarea unui asemenea curs în sistemul educaţional. Republica Moldova este cel mai omogen stat din punct de vedere religios din tot spaţiul european. Credinţa Ortodoxă şi bazele culturii ortodoxe trebuie să stea la baza cursului de predare a religiei în scoală. Nu putem discuta aici despre discriminarea unor minorităţi religioase, pentru că legislaţia RM a creat toate condiţiile pentru ca să-şi exercite serviciul divin şi celelalte confesiuni convieţuitoare. Dar, aşa cum orice străin care locuieşte împreună cu noi este dator să cunoască istoria neamului, la fel este dator să cunoască şi tradiţia religioasă pentru o integrare mai armonioasă în societate. Ortodoxia nu poate fi impusă, sau să impunem pe icneva să creadă. Acest fapt ar fi în contradicţie cu însăşi învăţătura ortodoxă. Dar Programul educaţional trebuie să conţină obligatoriu studierea acestei discipline în instituţiile de învăţămînt de toate nivelurile. Am susţinut şi noi campania lansată de mai multe asociaţii ortodoxe „Nici un liceu fără Dumnezeu”, sperăm ca copii să se bucure de această disciplină cît mai curînd.

    R.Ş.: Revenind la administraţia publică locală, care ar fi prioritatea numărul unu pentru creşterea bunăstării fiecărui cetăţean al RM?

    - Prioritar este reformarea APL. Autonomia finanţelor publice locale, diminuarea numărului instituţiilor de control, combaterea corupţiei şi implicarea oamenilor profesionişti în procesul de luare a deciziilor privind cheltuirea banilor publici reprezintă prima etapă de schimbare a situaţiei în bine. Nu este posibil ca un primar sau o autoritate publică să activeze eficient dacă trebuie să cerşească de la Bugetul de Stat bani pentru comunitate. Primarii sunt nevoiţi să umple din partid în partid, în dependenţă de cei aflaţi la guvernare pentru a putea cerşi bani pentru satul lor. Este o situaţie jenantă şi care nu duce decît la înrăutăţirea situaţiei în localitatea pe care o conduce.

    R.Ş.: În încheiere aş dori să aflăm cum este să fii tînăr, implicat activ în viaţa politică, departe de capitală şi scandaluri media?

    - Cu toţii suntem martorii scandalurilor şi show-urilor politicienilor care se avîntă în războaie mediatice pentru a nimeri la treuca bugetului de stat. Aici, aproape de oameni, politicul începe de la soluţionarea concretă a problemelor cu care se confruntă fiecare cetăţean, care nu are timp pentru a aştepta pînă se vor înţelege diferite partide sau pînă vor alege un preşedinte şi vor împărţi fotolii. Desigur că nu este uşor, avînd şi eu doi copii mă confrunt cu diferite situaţii, unde sunt nevoit uneori să petrec mai puţin timp în familie sau să muncesc pentru un salariu de nimic. Dinamizarea vieţii comunitare poate fi făcută prin implicarea tinerilor în politică. Totuşi elanul ne entuziasmează şi credem cu fermitate că cu ajutorul lui Dumnezeu vom reuşi să facem o schimbare în localitatea noastră. 

    Domnule Ţurcanu, vă mulţumim pentru atenţia acordată.

    Category: Politic | Views: 1482 | Added by: Ion | Tags: Rîşcani, Denis Ţurcanu | Rating: 5.0/2
    Total comments: 1
    1 Otniel  
    0
    Bună seara Gică sunt. Ce mai făceţ domnu Teodorovici? Am văzut căci aţ fost een Grecea een concediu. Să ştiţ că am fost şi ieu acu trei ani la muncă cu văru meu Vacă een Grecea şi na-m o părere pria bună. Cum aţ spus şi aoonedvmastră, că dintre toţ grecotei eel prefer pe antici, dar să ştiţ că totuş ieu nu la-m cunoscut pe domnu acesta antici dar poate că ie un om cumsecade. Oricum, un om fuarte fuarte deştept de la ei de la grecotei mea zis mie, ceend puneam ieu grese la el, mea zis: Gică, băete, să nu te eencrezee een grecotei nici ceend eeţ fac cadouri. Mă rog, probleme din astea dea-le lor.Deci ieu am fost la pus grese şi la dat cu var, şi la eenceput ma-m speriat ceend am văzut ce blocuri stricate iera een Atena, pentru căci mai rămăsese doară nişte steelpi albi din ele şi nişte bucăţ de peatră şi venea tot felu de lume şi poza petrele alea şi crecă dădea la teve să vază lumea ce situaţe e een Grecea. Şi ceend vă geendiţ domnu Teodorovici ce ţară iera Grecea asta, ce oamenii fuarte fuarte deştepţi avea ei, pentru căci mea spus mia profesorul ăla la care am pus ieu grese: Gică, mea spus, aici iera cei mai deştepţi oameni de pe lume, care ştia că nu ştia nimic, iară ceend ştia oamenii aceia doar ei ştia. Şi vă geendiţ că a mai avut şi mulţ zei Grecea şi nu mai are astăzi. Deci aşa cum spuneţ ţara lor ie mult mult mai stricată deceet ţara noastră Rome2nia.Mie mia părut bine să vorbim despre Grecea şi voi mai trece aicişa pe blog. Vă rog, domnu Teodorovici poate puneţ aicişa melodia aia a aoonedvmastră cu Eminescu, care o ceentaţ cu soţia aoonedvmastră, care eemi place mia fuarte fuarte mult şi lui mama. Poate puneţ şi un film pentru căci am văzut şi la alţi oameni scriitorii filme pe blog, ca de exemplu la domnul Lăzărescu Florin.La sfărşit ieu vă doresc multă sănătate ceia ce eem doresc şi mie lui Gică.

    Name *:
    Email *:
    Code *:
    Primăvara

    Calendar ortodox

    Calendar
    «  September 2010  »
    SuMoTuWeThFrSa
       1234
    567891011
    12131415161718
    19202122232425
    2627282930

    Ora

    Arhivă

    Statistici

    Total online: 1
    Guests: 1
    Users: 0

    Copyright Rîşcani Ştiri; 2024Website builderuCoz